citeste-o carte!

O carte

“N-am lăsat niciodată şcoala să stea în calea educaţiei mele.”

( Mark Twain)

Am stat zilele astea şi m-am gândit la oamenii care contează cu adevărat pentru mine. La cei care au fost, la cei care au plecat, dar mai ales la cei care au ales să rămână. Nu mi-e uşor să vorbesc despre ei pentru că îmi lipsesc, şi unii din ei sunt atât de departe….

Am apreciat întotdeauna bunătatea unui străin, sfatul bun şi vorba de duh, şi am renunţat fără regrete la un “prieten” vechi care a ales să mi-o tragă pe la spate în cel mai mişelesc mod. Comparaţia nu e plăcută, dar e intenţionat maliţioasă.

Am câţiva prieteni de suflet, puţini la număr, şi nu pentru că’s antisocială, ci mai degrabă din necesitatea de a nu acorda prea mult din mine celor care nu merită osteneala. Mi-am triat prietenii vechi şi noi precum mălaiul prin sită. Îmi iubesc oamenii mei pe care îi numesc prieteni pentru că m-au înţeles, m-au acceptat, m-au educat şi m-au judecat pentru toate alegerile neinspirate la care au fost părtaşi. Unii din ei îmi sunt atât de dragi de nici nu pot să vorbesc pentru ei. Dar am să-mi acord un colţ pe aici în care am să scriu despre ei; şi se vor recunoaşte cu uşurinţă.

Ce-mi place cel mai mult la ei e că sunt extrem de inteligenţi. Împreună am trăit câteva sesiuni bune de examene în facultate în care ne întâlneam, vară sau iarnă la un o bere sau un vin şi ne învăţam unii pe alţii cum stă treaba cu politica mondială. Au fost râsete şi voie bună, iar la final trasam linii şi împărţeam lumea. Chiar dacă am golit sticlele şi ne-am împleticit în drum spre casă, am ştiut întotdeauna cum stau lucrurile în lumea asta mare. Filosofie, religie, politică, istorie, literatură, poeţi şi pictori – nu ne scăpa nimic. Ne înconjuram de o voie bună pe care numai noi o puteam crea, prin noi înşine.

N-am făcut parte din nicio o fraternitate, club, sau grup. Nici înainte, nici după facultate. Nu m-a interesat şi nici nu mi-a stârnit curiozităţi ascunse. Orice adunătură de pretinşi intelectuali îmi ridica părul pe spinare. Democraţia acelor grupuri se rezuma la reducerea la tăcere a celor care aveau alte opinii faţă de cele ale grupului. Nu m-am conformat, mi-am contrazis amici, colegii şi profii de-o potrivă.

Am fugit de proşti, de parveniţi, şi de orice tip de ignoranţă socială.

Ba, mi-e chiar ruşine să stau la aceeaşi masă cu oameni inculţi. Mamaie îmi spunea: “Tu crezi că te-ai născut la Peleş, copile.” Nu mă refer la inculţii fără vină şi fără vreo şansă, mă refer la acei ignoranţi prin voia lor. Maia (mamaia) are 4 clase, patru, a trăit războiul, a fost servitoare în casă de boieri, a văzut ce înseamnă ocupaţia nemţească şi rusească. A păstrat o singură carte, cea folosită la şcoala din sat. E o carte care le cuprinde pe toate: istoria, geografia, limba română, cultura civică, ştiinţa mediului. Cartea de matematică n-a păstrat-o, că nu i-a plăcut, şi apoi n-avea ce să socotească. Era sărăcie peste tot, iar pentru cei mulţi, ca şi ea, şcoala a fost un chin necesar. Maia are o inteligenţă brută, nativă, care nu se învaţă din cărţi. Omul inteligent se formează singur, dacă îşi cunoaşte armele. Maia a învăţat toată viaţa, de la oricine, “că nu se ştie.” Şi zicea: “Cartea-i necesară, dar ce-i mult strică, mamă .”

Mă uit îngrozită la modul cum se predă azi în şcoli. Nu se reţine nimic, nu se împărtăşeşte nimic, nu se face nici un schimb. Elevii şi dascălii sunt la fel de plictisiţi şi de lipsiţi de iniţiativă.

Şcoala de azi nu reuşeşte să ne înveţe prea multe. Şcoala din zilele noastre e o “insituţie” fantomă. Apare numai în calea celor care o caută, şi îi bântuie pe cei ce o reneagă. Am iubit şcoala aşa cum a fost, şi spre final am ajuns să o detest pentru ce a ajuns. Am pornit cu ea la drum, ca şi cum eram însoţită de o domnişoară din înalta societate, şi am terminat cu ea de parcă îmi era ruşine. Ajunsese o curvă ordinară. Rezultatul multiplelor “împerecheri” între insituţie şi cei care vroiau să o reformeze.

În facultate citeam cu totul altceva. Bibliografia pentru examene era obligatorie, dar pentru mine mai mereu opţională. Prietenii mei citeau tratate de antropologie, canibalism şi samurai, iar când ne întâlneam nu ştiam ce are a’face Diplomaţia lui Kissinger cu Relaţiile de putere din Egiptul Antic. Dar nu conta, pentru că ne reveneam la timp. Era haios să ne ascultăm unii pe alţii, pentru că fiecare avea ceva de zis, care era total diferit de la unul la altul. Ăştia erau oamenii cu care puteam să ies în lume, fără să-mi fie teamă că vor deschide gura şi vor curge tâmpeniile.

Pe de altă parte aveam colegii cu internship-uri pe la Parlament, cu burse prin Europa, participări la conferinţe pe la Bruxelles şi alte asemenea, dar când ne întâlneam nu puteam lega două fraze fără dezacorduri, repetiţii, onomatopee şi narcisisme duse la extrem.

Noi nu eram mai răsăriţi, dar eram dintre cei cu bun simţ. Nu eram dintre cei care fluturau Kant pe la metrou, adânciţi într-o lectură imaginară care dura de la Izvor până la Unirii, şi care în spatele cărţii citeau Libertatea. Am părut mai mult ca nişte neadaptaţi, nişte average people, total plictisitori şi neinteresanţi.

Mi-e teamă de ce se va alege cu mulţi dintre ei, dar şi cu cei care se chinuie din răsputeri să-şi termine şcoala. Şcoala nu mai e fancy, oameni buni. Orice pleavă îşi permite să intre la A.S.E. sau la Drept, ca să nu mai aduc aminte de Universitatea Bucureşti. Nu împroşc cu noroi în nimeni, e o stare de fapt. Îmi respect dascalii pentru că sunt dintre cei care au fost aleşi pentru meseria asta. M-aş întoarce oricând să-I văd şi să-I ascult.

Dacă te simţi nedreptăţit şi vrei să critici, şi să judeci, şi crezi că ai multe de spus, şi dacă începi cu “deci” şi “ăăăăăă…..”, nu-ţi face griji! Citeşte o carte, şi dacă eşti în continuare nemulţumit – mai citeşte încă una….şi tot aşa….

Şcoala ta plătită din banii părinţilor nu te face om inteligent, ci te adaugă colecţiei de licenţiaţi în “Diverse”. Construieşte-te singur, dă-ţi o şansă şi deschide gura atunci când trebuie, şi nu mai devreme. Nu se ştie ce laşi să iasă din tine. Până la noi îmbunătăţiri mai citesc o carte, sau două…..aşa de dragul lor şi nu pentru că trebuie. 

Advertisements